GETO-VALAHII DIN CENTRUL ȘI ESTUL EUROPEI
Peninsula Balcanică este locuită de așa-ziși greci, așa-ziși albanezi și așa-ziși slavi, dar nu înseamnă deloc că vorbitorii diverselor limbi balcanice nu ar fi la origini geto-vlahi.
Genesios se referă la geți în legătură cu participanții la răscoala lui Toma Slavul împotriva împăratului Mihail al II-lea, din anul 821.
Toma Slavul (n. sec.VIII – d. 823), a fost un general bizantin în timpul lui Leon V Armeanul.
În 821, la ascensiunea lui Mihail II Amorianul, rivalul său, Toma s’a declarat împărat și a fost încoronat la Antiohia de către patriarhul Antiohiei, Job.
Toma s’a declarat un protector a mai multor popoare slabe din punct de vedere militar, armeni, vandali, alani, geți (vlahi) etc., care îi alcătuiau armata.
Nu știm cît de slabi militar erau, dar referirea la geți (vlahi) este una dintre cele mai vechi din istoria bizantină.
Genesios și alți cronicari afirmă în continuare că Toma a câștigat sprijinul acestor popoare:
”Hagareni, indieni, egipteni, asirieni, medii, abasgi, zici, iberi, kabiri, slavi, huni, vandali, geți, sectanții din Manes, Laz, Alani, Chaldians, armenii și orice fel de alte popoare.”
Acest lucru a condus la afirmațiile moderne că rebeliunea lui Toma a reprezentat o revoltă a grupurilor etnice non-grecești ale imperiului, chiar dacă, potrivit lui Lemerle, această relatare o consideră exagerată și încă o altă dezinformare ostilă.
Istoricul elen Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii, Sîrbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul 867.
Ioan Skylițes, a cărui scriere, datînd din sec. XI, este inserată în cronograful lui Ghiorghios Kedrenos, tot din sec. XI, relatează că David, unul dintre frații lui Samuel, împăratul Țaratului Vlaho-Bulgar la acea vreme, a fost ucis în anul 976 între Castoria și Prespa, în locul numit Kaloi drues (”Stejarii frumoși”) de către vlahii hoditai, numiți și ”chervănari”, ”cărăuși”.
Țara dintre Castoria și Prespa, la granițele Serbiei, Albaniei și Greciei este încă locuită astăzi de un amestec de greci, albanezi, slavi și vlahi, nici unul dintre diferitele grupuri etnice nefiind limitat la granițele lor.
Vlahii sînt numiți hoditai, ceea ce sugerează că au avut ceva de’a face cu călătoria sau cu paza drumurilor, așa cum au făcut de’a lungul multor secole.
”Oamenii drumurilor” este o traducere alternativă și cu această ocazie, ca mai tîrziu ca armatoli și klefți, roluri care s’ar putea să fi fost pierdute sau încă neclare.
Întrucît Samuel avea să fie mai tîrziu un ghimpe pentru partea bizantină, ar putea părea că în 976 vlahii luptau pentru Imperiu cînd l’au ucis pe împăratul vlaho-bulgarilor, dar trebuie să fim atenți cînd dăm o prea mare importanță acestui lucru, mai ales că există unele îndoieli cu privire la originea lui Samuel.
S’ar părea posibil ca, deși revendicat de bulgari ca bulgar și macedoneni ca macedonean, Samuel și familia sa și’au început viața în serviciul bizantin și, cel mai paradoxal dintre toate, ar fi putut chiar să fi fost vlah.
Samuel, după o luptă titanică, a fost în cele din urmă învins de și mai formidabilul Vasile al II-lea, cunoscut sub numele de Vasile Ucigătorul Bulgarilor, deși din nou este o greșeală să’i vezi victoria ca pe o victorie a grecilor bizantini împotriva bulgarilor.
Aproape sigur că au fost vlahi printre ucigași și uciși.
Odată cu victoria lui Vasile, Bizanțul a stăpînit din nou Balcanii pînă la Dunăre și a rămas în control, în afară de cîteva revolte, timp de aproape 200 de ani, pînă chiar înainte de a patra cruciada din 1204.
În următorii 250 de ani înainte de căderea finală a Constantinopolului harta politică a Balcanilor s’a schimbat cu o varietate uluitoare.
În ambele perioade, vlahii sînt menționați de istoricii greci și occidentali.
Nu putem fi absolut siguri că toate referirile la vlahi sînt la vorbitori de limbă rumînească.
Acest lucru este valabil mai ales atunci cînd avem de’a face cu așa-numitul Al Doilea Imperiu Bulgar al Asăneștilor, descris în mod regulat ca vlahi în sursele bizantine.
Aproape sigur că Aseneștii au stăpînit peste un amestec de slavi, vlahi și chiar greci, în timp ce printre vlahi unii semănau mai mult cu rumînii, iar alții mai cu arumînii numiți și vlahi.
Încrederea noastră în puritatea etnică a unei anumite rase nu este sporită de referirea unui istoric bizantin la un lider numit Boncoes un ”Serb-albanito-bulgaro-vlachos”.
Este foarte greu să’i alegi pe vlahi chiar și din surse scrise uneori; numele singure nu sînt întotdeauna de ajutor.
A existat probabil un conducător vlah, un anume Boncoes care a cucerit orașul Arta din Epir, care este numit în Cronica greacă a Ioaninei ”Serbalbanitobulgarovlachos” (în anul 1399), indicînd dificultatea grecească în stabilirea realei identități a lui Boncoes.
Puzzle-ul prezentat de popoarele tipice balcanice autorității (puterii/scriitorilor) și mai ales vlahilor se simte și în rîndurile lui Catrari, scrise în secolul al XIV-lea:
”Vrei să știi ce este? El este vlah prin naștere, albanez după înfățișare și prin felul său bulgaro-albanez-vlah.”
Ca regulă generală, totuși, vlahii primesc o presă proastă de la istoricii contemporani și nu pare să existe nici un motiv să susțină vreo identificare a vlahilor cu grecii.
Geto-Vlahii sînt pomeniți pentru prima dată într’o cronică italiană, Annales barenses/Annales Lupi Protospatharii, în legătură cu participarea acestora în anul 1027 în armata împăratului Vasile al II-lea în campania din Italia.
Istoricul suedez Johann Thunmann a scris că nu crede că bulgarii sînt slavi sau 100% slavi, avînd în vedere prezența vlahilor.
El crede că vlahii sînt descendenți ai geților.
Menţiunile lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul şi ale lui Maurikios probează ca numele vlach nu se impusese la acea dată şi că ”romanicii” din zonă ca și vecinii continuau să se folosească de numele păstrat din timpul vechiului Imperiu Roman.
Păstrarea numelui era cu siguranţă în legătură cu doi factori: originea etnică şi apartenenţa la creştinism, ambele elemente delimitîndu’i de cei în mijlocul cărora trăiau.
Probabil numele valachus s’a impus prin K. Kekaumenos, Strategicon…, care, scriind despre valachi, îi considera urmaşii romanilor aduşi în Dacia de Traian.
Cunoscător, prin contact direct, al lumii post-romanice din Peninsula Balcanică, el fusese impresionat de amintirile vlachilor despre trecutul lor glorios şi apartenenţa la religia creştină.
Cu Kekaumenos s’a produs ruptura dintre numele folosit de rumîni și cel folosit de alogeni; rumînii îşi vor spune totdeauna rumîni, iar impunerea numelui vlah/ valah se va fi produs altfel, din afară, căci perspectiva acestui nume a fost totdeauna din afară, din partea celor de altă etnie.
Faptul că trei din cele patru grupuri care s’au desprins din trunchiul comun, arumînii, istrorumînii, geto-rumînii carpatici, au continuat să se folosească de numele ce le amintea descendenţa din imperiul roman este suficient argument pentru a proba folosirea necontenită a acestui nume.
Doar meglenorumînii au adoptat numele folosit de slavi, vlaşi. Acelaşi nume, vlaşi, îl va împrumuta de la slavi, mai tîrziu, şi grupul de geto-rumîni din valea Timocului, fapt care le va crea numeroase neajunsuri în recunoaşterea ca naţionalitate.
Preluat de la slavi, în varianta Blachi, cuvîntul fusese împrumutat de slavi din germ. ⁎walhaz, la rîndul lui adaptare a lat. Volcae, prin care romanii denumeau grupul geto-celtic din Europa Centrală.
Ulterior toate grupurile celtice au fost incluse în imperiul roman, iar cuvîntul, devenit Blachi, a ajuns să desemneze orice grup celtic și getic şi mai apoi orice grup care vorbea limba celtică și getică.
Cu timpul Vlah s’a restrîns, pentru slavii occidentali, la italieni, catolici, iar pentru slavii orientali şi meridionali – la rumînii ortodocşi şi a dăinuit multă vreme.
Resurse: Genesios (l. Engleza), On the reign of emperors, Australian Association of Byzantine Studies, Canberra, 1998, p.29
Fontes Historiae Daco-Romanae, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București 1970, p. 655
Prichard, James Cowles (1841). Ethnography of Europe. 3d ed. 1841. Houlston & Stoneman. p. 476.
MEMORY, IDENTITY, TYPOLOGY: AN INTERDISCIPLINARY RECONSTRUCTION OF VLACH ETHNOHISTORY by Gheorghe Bogdan B.A., University of British Columbia, 1992
Harta Geto-Valahilor, Ortelius, 1570
Citiți și: GEȚII LIBERI SAU ”BARBARII” DE DINCOACE DE DUNĂRE ȘI COLAPSUL ROMEI
sau
CE SPUN STRĂINII DESPRE MARELE NEAM AL GEȚILOR ”CEI CRUZI”
Vatra Stră-Rumînă Dacii Geții Pelasgii Geția Dacia ROMANIA RUMÎNIA
.webp)
.webp)
